http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro http://coltisorderai.blogspot.ro
http://coltisorderai.blogspot.ro
aaa

BANNERE


EnterClick Toate retetele sunt pe Petitchef autor prezent pe gatesteinteligent Recensamantul Bloggerilor Reprezint Dobrogea in recensamantul Bloggerilor
Icoana brodata cu margele
Retete de mancaruri. Retete culinare.
...... ... Fericiti cei Prigoniti
... http://coltisorderai.blogspot.ro

marți, decembrie 31, 2013

Mesajul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu - LA MULTI ANI SI DVS DOMNULE PRESEDINTE!

„Dragi români,
Întâmpinăm un An Nou, un prilej de bucurie și, totodată, de reflecție la perioada pe care am traversat-o împreună. A fost un an marcat de provocări politice, de tensiuni sociale, de dificultăți economice. Vreau să vă mulțumesc, în primul rând, pentru felul în care ați știut să rămâneți, chiar și în momentele grele, o comunitate. Aceasta dovedește că identitatea noastră se ridică deasupra disputelor de moment. Am încrederea că, pe această identitate puternică a românilor, vom putea clădi, în continuare, un proiect de țară în care modernizarea și dezvoltarea economică să fie priorități care să fundamenteze acțiunile noastre politice.

Vreau să transmit tuturor cetățenilor români urările mele sincere de sănătate, fericire și împliniri. De asemenea, doresc să îi felicit pe cetățenii Republicii Moldova pentru pasul important pe care l-au făcut pe calea integrării europene. Atât România cât și Republica Moldova aparțin spațiului european prin limba, cultura și istoria care ne unesc, dar și prin valorile și aspirațiile pe care le împărtășim.

La cumpăna dintre ani, gândurile mele, recunoștința, se îndreaptă și către românii care trăiesc și muncesc în afara frontierelor, dar și către militarii aflați la datorie în teatrele de operații.

Sper că vom întâmpina Noul An motivați de obiectivele pe care ni le propunem și de consolidarea statutului țării noastre în interiorul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice.

REVELIONUL ŞI TRECEREA DINTRE ANI LA BISERICA...

Se știe că revelionul și noaptea dintre ani, este prilejul unui și lung de distracții – de cele mai multe ori zgomotoase și cu multă agitație. Unii preferă să întâmpine noul an la local, alții în club sau chiar în piața din mijlocul orașului. Cu toate acestea, mai există și unii oameni care preferă liniștea unei biserici în locul gălăgiei de afară.
Astfel, ultima zi din an, va fi marcată de o parte a credincioşilor ortodocşi în liniștea bisericii şi în rugăciune. Voi merge ca în ultimii ani la Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanţa. 

Prin aceasta, vreau să se înţeleagă  că toată iubirea, credinţa şi mărirea pentru Dumnezeu creşte numai dacă noi îi dăm voie, deschizându-ne porţile sufletului ca dragostea cea pură şi imensă a Tatălui Ceresc să pătrundă în sufletul nostru şi în toate mădularele trupului.


Doamne Ajută! LA MULŢI ANI !

joi, decembrie 26, 2013

A doua zi de Craciun - Soborul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi pomenirea Sfîntului şi Dreptului Iosif, logodnicul si Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana -26 decembrie 2013

In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvant bisericesc, "sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
Soborul Maicii Domnului
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om. E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin."
"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."
Sfîntul Iosif era de neam împărătesc din casa lui David şi a lui Solomon, nepot al lui Matat şi strănepot al lui Eleazar, fecior lui Iacov după fire, iar lui Ili după lege; pentru că Matat, moşul lui, născînd pe Iosif, tatăl său, a murit. Pe femeia lui Matat, mama lui Iacov, a luat-o Melhie, din neamul lui Natan fiul lui David şi a născut pe Ili; deci Ili a luat femeie şi a murit fără fii. După dînsul, Iacov, care era frate al lui dintr-o maică, nu şi dintr-un tată, a luat pe femeia lui, - de vreme ce legea poruncea aşa: de va muri cineva neavînd feciori, să ia fratele lui pe femeia lui, ca să continuie sămînţa fratelui său. Deci, după acea lege, Iacov a luat pe femeia fratelui său şi a născut pe Sfîntul Iosif logodnicul.
    Astfel Iosif era, după cum s-a zis, fiu al amîndorura, al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru care pricină Sfîntul Evanghelist Luca, scriind neamul Domnului nostru Iisus Hristos, a pus pe Ili, tatăl lui Iosif, grăind despre Hristos aşa: Care este, precum se pare, fiul lui Iosif, al lui Ili şi al lui Matat. Pe Ili zice în loc de Iacov. Şi este neunire la înţelegere despre acest Iosif, între apuseni şi între cei din răsărit. Apusenii zic că a fost feciorelnic pînă la sfîrşitul vieţii sale, necunoscînd nicidecum însoţire, iar răsăritenii zic că a avut o femeie şi a avut fii. Nichifor, istoricul cel vechi, grec luînd acestea de la Sfîntul Ipolit, povesteşte că a luat femeie cu numele de Salomi. Însă să nu înţelegeţi că este acea Salomi, care era în Betleem şi care s-a numit moaşă Domnului, ci alta. Aceea era rudenie cu Elisabeta şi cu Născătoarea de Dumnezeu, iar aceasta era fata lui Agheu, fratele lui Zaharia, tatăl înainte-Mergătorului. Agheu şi Zaharia au fost feciorii preotului Varahie.
    Sfîntul Iosif, cu această Salomi, fiica lui Agheu, vieţuind întru însoţire cinstită, a născut patru fii: pe Iacob, pe Simon, pe Iuda şi pe Iosie şi două fete: pe Estir şi pe Tamar, sau, precum zic alţii, pe Marta. Sinaxarul din Duminica sfintelor mironosiţe adaugă şi a treia fată, cu numele Salomi, care a fost dată după Zevedei. Gheorghe Chedrin, pomenind două fete ale lui Iosif, pe una dintr-însele, cu numele de Maria, zice că ar fi fost dată după Cleopa, fratele lui Iosif, după întoarcerea acestuia din Egipt. Însă Maria aceasta se pare că este Marta sau Tamar. Dar oricare şi oricîte ar fi fost fetele, aceasta este adevărat că Sfîntul Iosif a fost însurat şi a născut fii şi fete.
    După răposarea femeii sale, Salomi, Sfîntul Iosif a văduvit, petrecîndu-şi zilele sale întru curăţie; căci se mărturiseşte de viaţa lui cea sfîntă şi fără de prihană în Sfînta Evanghelie, deşi în scurte cuvinte, însă foarte lăudătoare: iar Iosif bărbat, drept fiind. Ce poate fi mai mare decît această mărturie? Atît a fost de drept, încît a covîrşit cu sfinţenia sa pe ceilalţi drepţi strămoşi şi patriarhi. Căci cine s-a aflat vrednic a fi logodnic şi cu părerea soţ al Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu? Cui i s-a dat o cinste ca aceasta, să fie numit tatăl lui Hristos? Cu adevărat pe acest bărbat l-a aflat Domnul după voia Sa, căruia cele ascunse şi cele tăinuite ale înţelepciunii Sale i-a arătat, făcîndu-l slujitor Tainei mîntuirii noastre. Cu adevărat era vrednic de cinste şi de o slujbă ca aceasta, pentru desăvîrşita sa viaţă plină de fapte bune.
    Deci, fiind el bătrîn de optzeci de ani, a fost logodită cu dînsul Preacurata Fecioara Maria şi dată lui pentru păzirea fecioriei ei, iar nu spre însoţire trupească, căci îi slujea ei ca Maicii Domnului şi ca Doamnei şi Stăpînei Sale şi a toată lumea, încredinţîndu-se de la îngerul care i se arătase lui în somn. Asemenea slujea şi lui Dumnezeu, Pruncului celui întîi născut dintr-însa, cu toată buna cucernicie şi cu frică, fugind în Egipt şi de acolo întorcîndu-se şi petrecînd în Nazaret. Apoi le cîştiga hrană din osteneala mîinilor lui, căci era lucrător de lemn şi sărac, deşi era de neam împărătesc, pentru că Domnul a voit a se naşte în sărăcie, luînd numai trup de neam împărătesc, nu şi slava împărătească, bogăţie şi stăpînire. Deci săracă a voit a fi Maica Sa, Preacurata Fecioară, sărac a voit a avea şi pe cel cu părere de tată, dînd chip de smerenie.
    Vieţuind Sfîntul Iosif toţi anii vieţii sale, o sută zece ani, s-a sfîrşit în pace şi s-a dus la părinţii săi, care erau în iad, ducîndu-le veste de bucurie şi de încredinţare, că a venit Mesia cel dorit, Cel ce are să elibereze şi să mîntuiască neamul omenesc, Hristos Domnul, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.

Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)
Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
Sfantul Nicodim cel Sfintit de la Tismana 
In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.
A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.
A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

marți, decembrie 24, 2013

Gata pregatirile, gata bradutul, au venit colindatorii ...Craciun binecuvantat tuturor!



Sotul si fiica mea...pardon Mos CRACIUN








Lumina Nasterii lui Iisus sa va aduca Iubirea, Iertarea, Vindecarea, Intelepciunea, si toate Darurile de care aveti nevoie! Craciun binecuvantat !

TROPARUL NASTERII DOMNULUI:

Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostiintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie.




In vremea Imperiului Roman condus de imparatul Cezar Augustus si a Israelului guvernat de regele Irod, in Nazareth traia un timplar pe nume Iosif si o tinara fecioara Maria, care avea sa-i devina mai tarziu sotie. Maria ii povesti intr-o zi lui Josif ca a fost vizitata de un inger ce i-a spus ca ea este cea aleasa sa dea nastere Fiului lui Dumnezeu, pe care avea sa-l numeasca Iisus.
Intr-o zi imparatul a trimis instiintare ca toti oamenii sa se reintoarca in orasul natal pentru a fi inregistrati pentru o noua taxa. Desi Maria era insarcinata si statea sa nasca, a parasit impreuna cu Iosif Nazareth si s-au indreptat spre orasul Bethlehem. Calatoria a durat multe zile si se puteau odihni doar noaptea.
Cind au ajuns in Bethlehem era deja noapte, iar hanurile erau ocupate de calatori veniti din toate colturile tarii, pentru inregistrare. Unul dintre hangii insa, vazind ca Maria statea sa nasca i-a sfatuit sa innopteze in una din cavernele sapate in dealurile din apropiere, in care ciobanii poposeau cu vacile si oile. Iosif si Maria au plecat spre acele dealuri si au gasit o iesle intr-una din aceste caverne. Iosif a curatat-o si a intins pat din fin proaspat, iar dintr-o troaca curatata si umpluta cu fin a facut un patut. Noaptea urmatoare Maria a nascut un fiu pe care l-a numit Iisus, asa cum ii spusese ingerul.
In noaptea in care s-a nascut Iisus, o stea mare a aparut deasupra Bethlehemului, vizibila de la departare. Ciobanii ce se ingrijeau de turmele de oi in cimp s-au speriat si au vrut sa o ia la fuga cind un inger le-a aparut deodata in fata ochilor. Dar acesta le-a spus: “Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s’a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul. Iata semnul, dupa care-L veti cunoste: veti gasi un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle“.
Si deodata cerul s-a umplut de ingeri laudand pe Dumnezeu si zicind: “Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte, si pace pe pamint intre oamenii placuti Lui.” Dupa plecarea ingerilor, ciobanii s-au indreptat spre Bethlehem si l-au gasit pe pruncul Iisus caruia i s-au inchinat.
La rasarit de Ierusalim traiau trei regi (crai): Caspar – regele Tarsusului, Melchior – liderul Arabiei si Balthazar – regele Etiopiei, iar cind fiecare a vazut steaua stralucitoare deasupra Bethlehemului a plecat spre ea. Oamenii cred ca cei trei Crai de la Rasarit au calatorit 12 zile dupa nasterea lui Iisus, calauziti de steaua stralucitoare, si au ajuns in Bethlehem in cea de a 12-a noapte, cunoscuta si sub numele de Epifania. Aflandu-l pe Iisus in iesle, cei trei Crai i s-au inchinat si i-au pus in fata daruri: aur, tamiie si mir. Dupa o noapte petrecuta in caverna s-au reintors in propria tara sa dea de veste de nasterea Mantuitorului.
Astazi familii din toata lumea sarbatoresc nasterea lui Iisus Hristos pe 25 Decembrie, dar in multe tari sarbatoarea incepe inainte de ziua de Craciun si se incheie abia in cea de a 12-a noapte.

Bucuraţi-vă de pace, lumină şi căldură alături de cei dragi vouă. Dăruiţi din toată inima şi deschideţi sufletul pentru a primi dragoste şi fericire. Lasaţi sufletul să renască şi trăiţi fiecare zi ca pe un dar nepreţuit. De Crăciun este momentul să uităm de griji și supărări,să iertăm, să iubim și să ne amintim că nu suntem niciodată singuri. Fie ca binecuvântarea Domnului să se răsfrângă asupra voastră și a tuturor celor dragi vouă.

Craciun Binecuvantat tuturor!

duminică, decembrie 22, 2013

Ajunul Crăciunului, în tradiţia și bucătăria românească: "Scutecele Domnului", ospitalitate la primirea Pruncului Iisus


Astăzi, în Ajunul Crăciunului, în casa bogatului, dar și a săracului e bucurie mare - "Iisus se naște, Domnul coboară pe pământ . În așteptarea minunii din Betleem, trebuie să ne îngrijim  pe lângă cele ale sufletului  și de cele ale trupului. În Ajunul Nașterii Domnului, din dragoste şi ospitalitate, facem ultimele pregătiri pentru primirea Pruncului Iisus Hristos. Cu cel puțin o zi , două înainte de Ajunul Nașterii Domnului, pregătim ˝Scutecele Domnului nostru Iisus Hristos˝, tradiționalele turte cu miere şi nucă.
În prepararea oricăror alimente, esenţiale rămân dragostea, rugăciunea şi starea de bine în care facem bucatele.  E bine să avem o stare pozitivă, astfel şi mâncarea pentru trup iese bună, gustoasă şi delicioasă.În Ajunul Naşterii Domnului, se binecuvântează şi se mănâncă seara (este zi de post megru) Se dau de pomană, inclusiv colindătorilor. 










Pentru aluat:
1 kg faina
1 lingura miere
1 lingurita sare
1/2 l apa calda

Pentru umplutura:
300 g nuci macinate
1 cana miere sau 1 cana zahar tos
Se cerne faina intr-un castron mai mare si se toarna peste ea apa calduta cu  sarea S framanta pana cand aluatul se desprinde de pe mana.

Intinde cu sucitorul pe o planseta presarata cu putina faina foi subtiri de 0,5 cm. Coace-le pe plita calda sau pe o tabla pusa pe aragaz sau o tigaie aderenta. Asaza-le unele peste altele, iar cand le-ai copt pe toate pregateste tortul.

Stropeste cu putina apa prima turta, unge-o cu miere si presara nuca macinata. Daca folosesti zahar, prepara un sirop cu care stropesti turtele. Asaza turtele unele peste altele pe un platou. Pe ultima turta presara nuca mai multa. Lasa tortul la rece o noapte intreaga. A doua zi, taie-l in raza si daruieste-i preotului prima felie in semn de recunostinta pentru slujba din Ajunul Craciunului pe care o face la casa fiecarui enorias.
Pentru preparare e nevoie ca foile de aluat de post (din făină, sare, apă) să fie coapte pe plită sau în cuptor. La preparare, se ia foaie cu foaie și se înmoaie cu sirop făcut din miere sau zahăr și apă. Pe fiecare foaie se așază nucă și lămâie rasă;  se aşază un strat din opt-zece foi. Apoi se taie și se așază pe un platou. Deasupra se pune nucă, lămâie şi  miere. 



Hristos se naşte măriţi-L! Hristos din ceruri întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!” –“Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5) - Luminatul Praznicul Nasterii Domnului Iisus Hristos

Imnologia ortodoxă a sărbătorii Naşterii Domnului vesteşte triumfător, dar şi descrie teologic marea taină a întrupării dumnezeieşti. Păcatul protopărinţilor a avut ca urmare supunerea neamului omenesc de către trei duşmani nemiloşii Astfel, înainte de venirea lui Hristos, diavolul stăpânea firea noastră, împreună cu păcatul şi moartea. „Diavolul a înşelat, păcatul a ucis, şi moartea a înmormântat”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru izbăvirea omului de tirania acestei triade ucigătoare de suflet, Dumnezeu a hotărât întruparea Fiului Său. Aşadar, de aceea se bucura lumea, de aceea prăznuieşte Biserica, „pentru că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său, ca să mântuiască lumea. (I Ioan 4, 14).
Omilia Sfântului Ioan Gură de Aur la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a fost rostită în Antiohia cu prilejul praznicului, cu puţin înainte de ultimul deceniu al secolului al IV-lea. Subiectul ei este Taina întrupării Logosului lui Dumnezeu, şi tâlcuirea măreţului plan al iconomiei dumnezeieşti. Sfântul Ioan, comparând evenimentele din Vechiul şi Noul Testament, subliniază înainte-vestirea întrupării Domnului, pe care evreii, chiar dacă o cunoşteau, n-au primit-o. Astfel, atât aceştia, şi prin extensie, toţi cei care de-a lungul veacurilor s-au arătat necredincioşi şi îndoielnici, sunt mustraţi pentru nerecunoştinţa faţă de Binefăcătorul lor. Cuvântul Sfântului Ioan Gură deAur, cu stilul sărbătoresc entuziast, cu fundamentul aghiografic sistematic, cu bogăţia argumentelor şi cu claritatea teologică, atrage, convinge, creează însufleţire, cucereşte.
Prin urmare, alături de Sfântul Părinte şi de „cuvintele lui de aur” să purcedem în Duh până la peştera sfântă din Betleem, şi să ne închinăm cu recunoştinţă Pruncului Dumnezeiesc înfăşat, Mântuitorului şi Izbăvitorului nostru.
Hristos Se naşte
Taină străină şi preaslăvită am în faţă, glasurile păstorilor ajung în urechile mele! Ei nu slujesc astăzi cu înflăcărare vreun scop întâmplător, ci buzele lor cântă imnul ceresc.
Îngerii cântă, arhanghelii laudă, heruvimii înalţă glasuri şi serafimii preamăresc. Toţi sărbătoresc, văzându-L pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri.
Astăzi Betleemul se aseamănă cerului: în loc de stele, i-a primit pe îngeri, în loc de soare, L-a primit pe Soarele dreptăţii. Şi nu căuta să afli cum, pentru că acolo unde voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii. Aşadar, Acela a voit şi a făcut, a coborât pe pământ şi l-a mântuit pe om. Toate au conlucrat împreună cu El pentru acest scop.
Astăzi Se naşte Cel Care există veşnic, şi Se face ceea ce nu a fost niciodată, este Dumnezeu şi Se face om. Devine om şi rămâne Dumnezeu. Când S-a născut, iudeii n-au primit naşterea Lui minunată: pe de o parte fariseii răstălmăceau cărţile sfinte, iar pe de altă parte cărturarii învăţau alte lucruri în locul acelora. Irod, şi mai mult, a cerut să afle Pruncul nou născut, nu pentru ca să-L cinstească, ci ca să-L omoare.
Oh, aşadar toţi aceştia astăzi îşi freacă ochii; văzându-L pe împăratul cerului cu trup omenesc pe pământ, născut dintr-o Maică Fecioară. Şi au venit împăraţii să se închine împăratului ceresc al slavei. Au ajuns soldaţii, ca să-L slujească pe Arhistrategul puterilor cereşti. S-au apropiat femeile să I se închinne Celui care le-a preschimbat tristeţea femeiască în bucurie. Au venit fecioarele să se închine Celui care le-a creat sânii şi laptele, şi acum este alăptat de Maica Fecioară. Au venit pruncii să I Se închine Celui care S-a făcut prunc, ca să aducă cântare de slavă “din gura pruncilor”(Psalmul 8, 3). Au venit copiii să se închine Aceluia, ei pe care mânia lui Irod i-a arătat primii martiri. Au venit păstorii să se închine Bunului Păstor, Care şi-a jertfit viaţa de dragul oilor. Au venit preoţii să se închine Celui Care S-a făcut arhiereu, precum Melchisedec (Evrei 5, 10). Au venit robii să se închine Celui Care a luat înfăţişare de rob, ca să schimbe robia noastră în libertate. Au venit pescarii să se închine Celui Care i-a preschimbat în “pescari de oameni” (Matei 4, 19). Au venit vameşii să se închine Celui Care din vameşi i-a arătat evanghelişti. Au venit desfrânatele să se închine Celui care şi-a lăsat picioarele lacrimilor unei desfrânate. Într-un cuvânt, toţi păcătoşii au venit să-L vadă pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridică pe umerii Săi păcatele lumii: magii să I se închine, păstorii să-L preamărească, vameşii să-L propovăduiască, desfrânatele ca să-I ofere miruri, samariteanca pentru ca să nu înseteze, cananeianca pentru ca să primească binefaceri.
Deci, de vreme ce toţi tresaltă de bucurie, vreau s-o fac şi eu, Voiesc să dănţuiesc, să prăznuiesc, dar fără alăute, fără harpe, fără torţe aprinse în mâinile mele. Prăznuiesc, ţinând în loc de acestea scutecele lui Hristos. Acestea sunt nădejdea, viaţa, mântuirea, alăuta, harfa mea. De aceea le port cu mine, ca să primesc putere din puterea lor, ca să strig împreună cu îngerii: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” şi cu păstorii “Şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Şi ştiţi de ce? Pentru că Cel Care S-a născut din Tatăl, în chip negrăit mai înainte de veacuri, Se naşte astăzi din Fecioară, mai presus de fire. În ce chip, o ştie Harul Sfântului Duh!
Noi putem să spunem doar aceasta: aşa cum este adevărată naşterea Lui cerească, nemincinoasă, aşa este şi naşterea Sa pământească. Adevărul este că S-a născut Dumnezeu din Dumnezeu, şi om din Fecioară. În ceruri este singurul născut din Tatăl, Fiul Unul-Născut. Şi pe pământ este singurul care S-a născut din Fecioară, Fiul Unul-Născut.
Şi aşa cum în cazul naşterii Lui cereşti, este lipsit de evlavie să ne gândim la Maică la fel şi în cazul naşterii Lui pământeşti, este blasfemie să presupunem un tată. Dumnezeu L-a născut într-un chip dumnezeiesc, Fecioara L-a născut într-un chip mai presus de fire. Astfel, nici naşterea Sa cerească nu poate fi explicată, nici întruparea Sa nu poate fi tâlcuită.
Faptul că Fecioara L-a născut astăzi îl cunosc, că Dumnezeu L-a născut mai înainte de veacuri, cred. Şi am învăţat să cinstesc în tăcere naşterea Lui, fără căutări iubitoare de lucruri neobişnuite, şi discuţii deşarte. Pentru că în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, nimeni nu trebuie să se oprească asupra mersului firesc al lucrurilor, ci să creadă în puterea Celui care le rânduieşte pe toate. Ce lucru mai firesc este să nască o femeie căsătorită? Dar şi ce lucru mai neobişnuit este să nască copil o fecioară, fără de bărbat, şi să rămână fecioară?
Deci, putem să cercetăm ceea ce se întâmplă cu legile fireşti. Ceea ce apare într-un mod mai presus de fire însă să cinstim în tăcere, nu pentru că este primejdios, ci pentru că este de netâlcuit. Simt frică înaintea tainei dumnezeieşti! Ce să spun şi ce să grăiesc? O văd pe cea care a născut şi pe Cel Care S-a născut, dar chipul naşterii nu pot să-l pricep. Vedeţi, acolo unde voieşte Dumnezeu se biruiesc rânduielile firii. Aşa s-a întâmplat şi aici: a fost trecută cu vederea rânduiala firească, şi a lucrat voinţa dumnezeiască. Cât de negrăită este milostivirea lui Dumnezeu! Fiul lui Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, Cel nestricăcios, nevăzut şi netrupesc, S-a sălăşluit în trupul nostru stricăcios şi văzut. Pentru ce pricină? Aşa cum ştiţi, noi oamenii, credem mai mult în ceea ce vedem decât în ceea ce auzim. Credem în cele văzute, nu în cele nevăzute.
Astfel, n-am crezut în Dumnezeul nevăzut şi adevărat, ci am slujit idolilor văzuţi, şi cu chip de oameni. Deci, Dumnezeu a primit să Se arate înaintea noastră cu înfăţişare văzută de om, ca să risipească în felul acesta orice îndoială despre existenţa Lui. Şi apoi, după ce ne-a învăţat prin prezenţa Lui, palpabilă şi neîndoielnică, a reuşit să ne îndrume cu uşurinţă, la credinţa adevărată, spre cele nevăzute şi mai presus de fire. Minunea mă umple de uimire! Îl văd pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci! Îl văd Prunc! Cel Care are tronul ceresc Se odihneşte în iesle! Mâinile omeneşti îl ating pe Cel neapropiat şi fără de trup. Cu scutece este înfăşat, Cel Care a alungat legătura păcatului! Însă aceasta este voia Lui: necinstea să se schimbe în cinste, să îmbrace în slavă micimea, să prefacă jignirea în virtute. A luat trupul meu şi mi-a oferit Duhul Lui. Mi-a dăruit comoara vieţii veşnice, primindu-le pe celelalte, şi dându-mi-le mie.
Primeşte trupul meu, ca să mă sfinţească, îmi da Duhul Său, ca să mă mântuiască.
„Iată Fecioara va avea în pântece” (Isaia 7, 14), Cuvintele sunt ale Sinagogii, dar folosul al Bisericii. Sinagoga a vopsit firul din care s-a împletit veşmântul, Biserica a purtat veşmântul împărătesei Iudeea L-a născut, dar L-a primit lumea întreagă. Sinagoga L-a alăptat şi L-a hrănit, Biserica L-a primit şi s-a folosit. Viţa de vie a lăstărit în Sinagogă, dar noi ne-am desfătat cu strugurii adevărului. Sinagoga a cules strugurii, idolatrii însă beau băutura tainică. Aceea a pus sămânţa în Iudeea, idolatrii însă au secerat spicele cu secera credinţei. Aceştia au tăiat cu evlavie spicul, iar iudeilor le-a rămas buruiană necredinţei. Pasărea a zburat, şi aceşti nemintoşi stau şi păzesc încă cuibul. Iudeii se trudesc să tâlcuiascm litera cărţii, iar idolatrii seceră rodul Duhului.
“Iată Fecioara va avea în pântece!” Spune-mi iudeule, grăieşte aşadar, pe cine a născut? Arată, te rog, curaj, ca şi acela pe care l-ai arătat înaintea lui Irod. Dar nu ai îndrăzneală! Şi ştiu de ce: pentru că eşti viclean! Lui Irod i-ai vorbit ca să-L piardă, iar mie nu-mi vorbeşti, ca să nu mă închin Lui. Aşadar, pe cine L-a născut? Pe cine? Pe Creatorul făpturii. Şi dacă tu taci, firea o strigă prin tunete! Deci, L-a născut în felul în care El însuşi a voit să Se nască. În fire nu exista putinţa unei asemenea naşteri. Acela însă, ca Domn al firii, a născocit un mod de naştere neobişnuit. Şi astfel, a arătat că şi Omul care S-a făcut nu s-a născut ca un om, ci aşa cum doar Dumnezeu rânduieşte. Cel care l-a plăsmuit pe Adam din pământ feciorelnic, Cel care după aceea din Adam a făcut-o pe femeie, S-a născut astăzi dintr-o fată fecioară, care a biruit firea, depăşind legea nunţii.
Atunci, Adam fără să aibă femeie, a dobândit femeie. Acum Fecioara, fără să aibă bărbat, a născut bărbat. Şi de ce s-a întâmplat aceasta? Iată de ce: femeile aveau o veche datorie faţă de bărbaţi, de vreme ce din Adam a apărut femeia, fără mijlocirea altei femei. De aceea, Fecioara astăzi împlinind datoria Evei faţă de bărbaţi, a născut fără bărbat, arătând astfel egalitatea dintre firi. Adam a rămas nevătămat, după despărţirea firii lui, şi la fel Fecioara, după naşterea Pruncului, a rămas nestricată. Dar ia aminte la încă ceva: Domnul n-a plăsmuit un alt trup, ca să Se arate pe pământ. A luat trupul omului ca să nu pară că dispreţuieşte materia din care a fost creat Adam. Astfel, Dumnezeu şi omul au venit într-o tainică unire, iar diavolul care-l robise pe om, a luat-o la fugă.
Dumnezeu Se face om, dar se naşte ca Dumnezeu. Dacă venea ca şi mine, dintr-o nuntă obişnuită, mulţi ar fi socotit naşterea Lui ca o înşelăciune. De aceea Se naşte din Fecioară, de aceea păstrează mitra neatinsă, de aceea păzeşte fecioria ei nepătată: ca să se facă modul neobişnuit al naşterii pricină de credinţă nezdruncinată. Deci, celui care se va îndoi de naşterea fără sămânţă a Cuvântului lui Dumnezeu, îi voi aduce ca mărturie pecetea neîntinată a Fecioriei.
Deci, spune-mi iudeule, a născut fiind fecioară sau nu? Şi dacă a născut, de ce nu mărturiseşti naşterea mai presus de fire? Din nou, dacă nu a născut, de ce l-ai înşelat pe Irod? Când acela a cerut să afle unde Se va naşte Hristos, tu n-ai spus “în Betleemul Iudeii” (Matei 2, 4)? Nu cumva eu am cunoscut cetatea sau locul? Oare eu am ştiut preţul Pruncului Care a venit în lume? Isaia şi profeţii voştri n-au vorbit despre acestea? Şi n-aţi tâlcuit adevărul? Voi, duşmani neştiutori? Voi, cărturari şi farisei, păzitori sârguincioşi ai Legii, nu ne-aţi învăţat despre Hristos? Nu ne-aţi tâlcuit voi Scripturile? Oare cunoaştem noi limba voastră? Şi când a născut Fecioara, nu aţi arătat lui Irod mărturia, profetului Miheia: “Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1). Foarte bine a zis profetul “din tine”. Dintre voi a venit, şi S-a arătat lumii întregi. S-a arătat ca om, ca să-i îndrume pe oameni, S-a arătat ca Dumnezeu ca să mântuiască lumea: Dar ce vrăjmaşi de folos sunteţi voi! Ce judecători iubitori de oameni! Voi din greşeală aţi arătat că Noul născut din Betleem este Dumnezeu. Voi L-aţi propovăduit fără să vreţi, L-aţi arătat, chinuindu-vă să-L ascundeţi. I-aţi făcut binefaceri, voind să-L vătămaţii într-adevăr, ce învăţători neînvăţaţi sunteţi! Voi muriţi de foame, şi-i hrăniţi pe alţii! Însetaţi, şi-i adăpaţi pe alţii! Vă arătaţi săraci lipiţi pământului, şi-i îmbogăţiţi pe alţii. Deci, veniţi să prăznuim, să sărbătorim, felul sărbătorii este neobişnuit, la fel şi pricina Naşterii lui Hristos.
Astăzi legăturile de mulţi ani s-au dezlegat, diavolul s-a ruşinat, demonii au dat bir cu fugiţii, moartea s-a omorât, Raiul s-a deschis, blestemul a pierit, păcatul a fost alungat, înşelăciunea îndepărată, adevărul vădit. Propovăduirea evlaviei s-a revărsat şi se răspândeşte în tot locul. Împărăţia cerurilor a răsărit pe pământ, îngerii glăsuiesc împreună cu oamenii, toate s-au făcut una. De ce? Pentru că Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi oamenii s-au urcat la ceruri. Dumnezeu a propovăduit pe pământ şi Se află în acelaşi timp în ceruri. Este întreg în cer, şi întreg pe pământ. S-a făcut om şi este Dumnezeu. Este Dumnezeu şi a luat trup. Se ţine în braţele Fecioarei, şi ţine în braţele Sale lumea. Magii aleargă înaintea Lui, să alergăm şi noi! Se grăbeşte şi steaua ca să-L arate pe Domnul cerurilor, Dar şi Acela aleargă, se îndreaptă în grabă spre Egipt. Şi desigur că merge acolo, ca să scape de cursa lui Irod. Aceasta se întâmplă însă ca să se împlinească şi cuvintele profetice: “În ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul cu Egiptul şi Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului” (Isaia 19, 24). Ce spui, iudeule? Tu care ai fost primul, ai ajuns al treilea? Egiptenii şi asirienii au intrat înainte, şi Israel, întâiul născut, a rămas în urmă? Da, aşa este! Asirienii vor fi primii, deoarece prin magii lor, s-au închinat primii Domnului. După aceea egiptenii, care L-au primit când S-a refugiat în părţile lor, ca să scape de cursa lui Irod. Al treilea şi ultimul este poporul Israielit, care L-a cunoscut pe Domnul de la apostoli, după botezul Său în Iordan. Ce altceva să mai spun? Îl văd pe Creator şi ieslea… Pruncul şi scutecele … , Fecioara lăuză, dispreţuită. Sărăcie multă …, lipsă multă…. Ai văzut însă ce bogăţie înlăuntrul marii sărăcii? Cel bogat S-a făcut sărac de dragul nostru. Nu are nici pat, nici velinţă. L-au aşezat într-o iesle smerită… Oh, sărăcie, …izvorul bogăţiei! O bogăţie nemăsurată, ascunsă înlăuntrul sărăciei! În iesle Te aşezi, şi cutremuri lumea. În scutece Te înfeşi şi sfărâmi legăturile păcatului. Cuvânt din gură n-ai scos, şi i-ai învăţat pe magi cunoştinţa de Dumnezeu. Ce să spun şi ce să grăiesc? Iată pruncul înfăşat! Iat-o pe Maria, Maică şi Fecioară la un loc! Iată-l pe Iosif, chipurile tatăl pruncului. Aceea este femeie, acesta este bărbat. Numirile sunt legale, dar fără conţinut. Iosif doar s-a logodit cu Maria, şi Duhul Sfânt a umbrit-o. Astfel, plin de nedumerire nu ştia ce să spună despre Prunc. Să zică despre El că este rodul desfrânării, nu îndrăznea. Să scoată cuvânt blasfemiator împotriva Fecioarei, nu putea. Iarăşi, nu accepta Pruncul ca fiind al său. Nu primea, pentru că îi era necunoscut cum şi de către cine a fost născut. Dar iată că deasupra confuziei lui primeşte răspuns din cer, prin glasul îngerului: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, Logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20). Şi s-a arătat astfel, şi aceluia şi nouă, că Duhul Sfânt a umbrit-o pe Fecioară.
De ce, însă, Hristos a vrut să Se nască din Fecioară, lăsând nevătămată fecioria ei? Iată de ce: cândva diavolul a înşelat-o pe fecioara Eva. Acum îngerul a adus veste izbăvitoare Fecioarei Maria. Odată, Eva a scos cuvânt care s-a făcut pricină de moarte. Acum, Maria a născut Cuvântul care S-a făcut pricina vieţii veşnice. Cuvântul Evei a arătat pomul care l-a scos pe Adam din rai. Cuvântul Fecioarei Maria a arătat Crucea care L-a adus din nou pe Adam în rai. Aşadar, Acestuia, Cuvântului lui Dumnezeu şi Fiului Fecioarei, Care a deschis calea printr-un loc de netrecut, să-I înălţăm doxologie, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.
(extrase din: Sf. Ioan Gura de Aur – Glasul Sfintilor Parinti, Ed. Agumenita, 2008)

Celebrarea Naşterii lui Hristos

Celebrarea Naşterii lui Hristos a fost introdusă în calendarul ecleziastic la o dată relativ târzie. Poate şi de aceea, icoanele care înfăţişează acest praznic se întâlnesc după secolele VI-VII. Biserica primelor secole a insistat mai mult asupra Epifaniei (Botezul Domnului), ca primă manifestare publică a Mântuitorului. Dacă, în Bisericile orientale, Arătarea Domnului avea la început întâietate faţă de sărbătoarea Crăciunului, Occidentul latin asigura, oficial, Botezului un loc nu inferior Naşterii, dar în devoţiunea populară Crăciunul apărea mai important. Icoanele Nativităţii vorbesc despre diferenţele şi asemănările reprezentărilor imagistice ale venirii pe lume a Fiului Mariei.

Studiul iconografic al temei Nativităţii se împarte, în mod logic, în trei părţi: în primul rând, episoadele anterioare Naşterii, călătoria la Bethleem, recensământul, apoi Naşterea propriu-zisă şi, la final, temele complementare ale adorării magilor şi păstorilor. Naşterea lui Hristos este relatată în capitolul doi al Evangheliei după Luca într-un singur verset: „Maria a născut pe Fiul său cel Unul Născut şi L-a înfăşat şi culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei“.

Istoria evanghelică a fost în întregime pictată

Făcând comparaţia cu textul scris, în pictura bisericii, mai pregnant decât în manuscrise, se pot distinge un ciclu narativ şi unul liturgic. Cel narativ, anterior celui liturgic, mărturiseşte că istoria evanghelică a fost în întregime pictată, iar imaginea a reprodus textul până la cele mai mărunte detalii. Pentru că „icoanele, spune Sfântul Ioan Damaschinul, sunt o scriere concisă şi uşor de interpretat: ele vorbesc, nu sunt mute, precum idolii neamurilor. Orice scriere citită în Biserică ne povesteşte fie despre venirea lui Hristos, fie despre suferinţele şi luptele sfinţilor, prin imagini“. Astfel, frescele din lăcaşurile de cult sunt transpunerea vizuală a ceea ce se citeşte şi se aude, reprezentând adevărate lecţii prin care ni se înfăţişează viaţa lui Hristos.

Naşterea lui Hristos s-a petrecut fără durerile facerii

Au existat două maniere posibile de a înfăţişa scena Nativităţii Pruncului Iisus. Una care să fi prezentat-o pe Maria în durerile facerii, iar alta cu Maica Domnului lipsită de suferinţă şi oboseală la naşterea lui Mesia. Cea de a doua variantă, care s-a impus atât în Orient, cât şi în Apus, este cea corectă teologic, pentru că, aşa cum mărturiseşte Marcu Eugenicul într-o descriere a momentului venirii în lume a lui Emanuel, „Fecioara, născând fără dureri, nu a fost slăbită de acestea, ci ea s-a aşezat cu smerenie lângă Hristos, ca o împărăteasă, iar magii cu feţele la pământ au adorat pe Pruncul Împărat ţinut de mâinile mamei Sale“.

Conciliul Tridentin a ratificat această învăţătură, dar a socotit că Fecioara nu trebuie reprezentată stând culcată, ci în genunchi, în adoraţie faţă de Prunc.

Occidentul accentuează adorarea Mariei, Răsăritul prezintă naşterea Pruncului

Din această dualitate de opinii au reieşit două tipuri iconografice, în întregime diferite. Pe de o parte, avem versiunea siriană, reluată de bizantini, conform căreia Naşterea lui Hristos a fost similară oricărei naşteri umane, cu excepţia suferinţelor îndurate de mamă, iar, pe de altă parte, în arta occidentală de la sfârşitul Evului Mediu, scena Naşterii devine o adorare, în care Fecioara îngenunchează cu mâinile unite înaintea Pruncului gol şi luminos, aşezat pe o grămadă de paie sau pe o bucată de pânză.

Reprezentările Naşterii în Occident au la bază viziunea Sfintei Brigita

Cum s-ar putea explica această transformare radicală a iconografiei tradiţionale?

În loc să stea alături de Iisus, care se odihneşte în iesle, Fecioara este înfăţişată în genunchi, „flexis genibus“ înaintea Pruncului. Accentul se mută cumva de pe actul naşterii care îl are în centru pe Hristos, pe gestul adoraţiei, în care protagonistă este Fecioara. Se poate observa o anumită influenţă a progresului cultului pe care Occidentul îl va acorda Mariei, dar sursa de inspiraţie majoră sub care se produce schimbarea iconografică apuseană o reprezintă viziunile Sfintei Brigita, o mistică de origine suedeză din secolul al XIV-lea. Ea povesteşte că, în timpul pelerinajului său în Ţara Sfântă, în anul 1370, la Bethleem i-a apărut în chip minunat Fecioara şi, fidelă promisiunii făcute Brigitei la Roma, a reconstituit sub ochii sfintei în cel mai mic detaliu minunea Naşterii lui Iisus. Îmbrăcată cu o tunică străvezie în momentul naşterii, Fecioara s-a descălţat asemenea lui Moise în faţa Rugului care nu se mistuia şi, luând pelerina albă, pregăti scutecele pentru fiul său. Când totul fu gata, ea se aşeză în genunchi (genuflexa est) şi începu să se roage. În timp ce ea se ruga, Pruncul se născu pe neaşteptate, înconjurat de o lumină atât de orbitoare, încât eclipsă candela pe care Iosif o ţinea în mână. Atunci, Fecioara, cu mâinile împreunate şi cu capul înclinat, se plecă înaintea lui Iisus şi Îi zise: „Bene veneris, Deus meus, Dominus meus et Filius meus (Bine vei fi venit, Dumnezeul meu, Domnul meu şi Fiul meu)“. Apoi, Îl luă la sânul ei încălzindu-l şi înfăşându-l în scutece. Descrierea misticei suedeze concordă exact cu iconografia apuseană nouă. Henrick Cornell, un pictor nordic, citează o serie de picturi inspirate din viziunea Sfintei Brigita, între care cea mai veche este, probabil, fresca de la sfârşitul secolului al XIV-lea aflată în basilica „Santa Maria Novela“ din Florenţa. O pictură pe lemn care poate fi ad-mirată la Muzeul civic din Pisa, executată la începutul secolului al XV-lea de Turino Vani, un mic tablou din Sienna aflat astăzi în Pinacoteca Vaticanului şi care este atribuit lui Sano di Pietro reproduc identic toate detaliile viziunii respective. Arta germană a fost puternic influenţată de acest motiv, la fel ca şi cea ita-liană. Scena Nativităţii, executată de Rosgarten la Konstantz, datează din 1420, iar cea a maestrului Francke din Hamburg, pictată în 1424, este contemporană cu tabloul care Îl reprezintă pe Iisus Prunc, al lui Gentile da Fabriano. Viziunea Sfintei Brigita, pregătită de o mişcare mistică care vine dinainte de Pseudo-Bonaventura până la Sfântul Bernard, a schimbat tema Nativităţii nu doar în Italia şi Germania, ci în Europa întreagă. Totuşi, influenţa diferitelor texte mistice asupra iconografiei nu trebuie exagerată. Principiul după care „în secolul al XV-lea, ca şi în cele dinaintea lui nu a existat vreo operă artistică care să nu aibă la bază o carte“ riscă să ne abată de la o cunoaştere profundă a curentelor din artă. Contaminările iconografice între teme tangente sau suprapuse nu pot fi nici ele neglijate. Înainte de secolul al XV-lea, arta creştină occidentală înfăţişa închinarea pe care magii şi păstorii o aduc Pruncului Iisus, scenă integrată în ansamblul Naşterii. Nu este imposibil ca, printr-un glisaj, Naşterea să se fi transformat într-o triplă adorare: îngenuncherea celor trei magi şi a păstorilor să fi antrenat-o şi pe cea a Fecioarei. De asemenea, icoane ale naşterii în care Fecioara Maria este surprinsă în genunchi în faţa ieslei unde stă culcat Hristos se pot întâlni şi în Răsărit, chiar la Mănăstirile Marea Lavră şi Dochiariu din Muntele Athos. Aşa cum crede şi cercetătorul Gabriel Millet, pictura athonită care datează din doua jumătate a secolului al XVI-lea e posibil să fi fost influenţată de curentele artei italiene.

În icoana Naşterii din Răsărit, fiecare personaj are un simbolism aparte

Întorcându-ne în Răsărit, putem face o comparaţie cu arta de factură bizantină de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui de-al XV-lea, oricum înainte de cucerirea Constantinopolu-lui de către turci. Este icoana întâlnită foarte des în Orient cu scena peşterii stâncoase, unde observăm pe Sfânta Fecioară, pe jumătate culcată pe o saltea roşie, iar, în dreapta ei, în poziţie diagonală, ieslea zidită şi pruncul Iisus înfăşat. Deasupra ieslei se zăresc capetele a două animale, un bou şi un catâr care încălzesc cu suflarea lor pe micul nou-Născut. Simbolismul lor este legat de existenţa poporului iudeu şi a neamurilor păgâne, căci, după cum explică Sfântul Grigorie de Nyssa, „boul este evreul înlănţuit de Legea cea veche, iar catârul, care este vita de povară, purtând sarcina cea grea a idolatriei, este simbolul popoarelor păgâne. Peste ei este pictată steaua care i-a condus pe magi în Bethleem. În stânga sunt cei trei regi care se închină pruncului, ţinând în mână darurile aduse de departe. În arta creştină primară, adorarea magilor făcea parte din scena Naşterii, fiind simbolul divinităţii lui Iisus, recunoscut de regii pământului ca „Împăratul împăraţilor“, cum este numit şi în profeţiile vechi-testamentare. Numele celor trei călători veniţi din Răsărit (Gaspar, Melchior şi Balthasar), neamintite în Scriptură sunt specificate pentru prima dată în secolul al IX-lea, în Liber pontificalis din Ravenna.

Frescele orientale respectă întru totul datul biblic

Închinarea magilor, simbol al chemării la mântuire a neamurilor păgâne, ocupă un loc important în erminia icoanei Naşterii. Craii de la Răsărit, observând steaua şi faptul că mersul ei pe bolta cerească este unul neobişnuit faţă de celelalte stele, examinând profeţia făcută de Valaam în Vechiul Testament, Cartea Numerilor 24, 17, unde se spune: „O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului“, proorocie pe care se crede că astrologii persani o transmiseseră din generaţie în generaţie, au plecat în căutarea Împăratului născut în Bethleem. În dreapta jos, apare Iosif, însingurat faţă de celelalte personaje, adâncit în cugetare şi cuprins de îndoială. În stânga lui, are loc spălarea Pruncului dumnezeiesc de către două femei: Maia şi Salomi. Aceste personaje care sunt prezente şi în frescele rupestre din Capadocia au o poveste interesantă. Prima dintre ele, Maia, după ce a asistat la naşterea Mariei a atestat fără ezitare că mama Pruncului a rămas fecioară şi după naştere, cum mărturiseşte şi Biserica: „Virgo concepit, virgo peperit; post partum virgo permansit“. A doua moaşă, Salomi, a rămas necredincioasă, ea s-a îndoit de naşterea feciorească, contrară legilor firii. Ca şi Apostolul Toma, ea cere să pipăie cu mâna ei, pentru a crede. Dar mâna ei se usucă. Îi este de ajuns să se atingă de scutecele Nou-Născutului pentru a se vindeca. În unele variante, Salomi este înlocuită de Sfânta Anastasia, despre care se crede însă că a fost vindecată de bătrânul Iosif, ea având mâinile tăiate. Pentru a putea ajuta la naşterea lui Iisus, cu ea s-a petrecut o minune şi mâinile sale au fost din nou ca mai înainte.

Fuziunea complexă a mai multor episoade din Evanghelii, în icoana bizantină

Continuând descrierea icoanei orientale a Naşterii, ultimele detalii ne descoperă trei îngeri, slăvind evenimentul care aduce pe Fiul lui Dumnezeu printre oameni. Un alt înger aduce vestea cea bună unui cioban tânăr. Acest înger anunţă pe magi şi pe păstori despre naşterea lui Mesia. Introducerea acestor scene (venirea magilor şi primirea veştii naşterii unui Mântuitor de către păstori) este opera iconografilor bizantini. Fuziunea la nivelul imaginii care se produce între cele două Evanghelii, cea după Matei şi cea după Luca, este una de mare complexitate. Ştim că Apostolul Matei vorbeşte foarte puţin despre Naştere în sine, descriind în detaliu alte episoade, cum ar fi Închinarea magilor, Fuga în Egipt, Uciderea pruncilor din porunca lui Irod. Pictorii bizantini introduc aceste episoade în lucrările lor, iar scenele care se succed de la stânga la dreapta ne dau impresia că asistăm la un film derulat cu încetinitorul. Scena respectă întru totul datul scripturistic. Chipurile celor zugrăviţi sunt subţiri, aproape fără carne, cu analogii trupeşti normale. Pictaţi într-o atmosferă de pace, persoanele sunt caracterizate de realism intens. Sobrietatea şi stilul auster al compoziţiei constituie o excelentă expresie a învăţăturii şi credinţei creştine autentice.

Motivul occidental al „Pruncului luminos“

În arta italiană se poate întâlni un alt motiv inexistent în Orient, dar caracteristic iconografiei apusene de dată mai nouă, „Pruncul luminos“, devenit izvor de strălucire în noaptea întunecoasă. Arta bizantină cunoaşte şi ea tema Pruncului luminat din afară de raza stelei minunate care a condus pe magi spre iesle şi le-a arătat locul unde se afla cel căutat de ei. Această reprezentare se poate vedea în mozaicurile Capelei palatine din Palermo, datând din secolul al XI-lea, deci anterioare viziunii mistice a Sfintei Brigita.

De la mijlocul secolului al XV-lea, se întâlneşte foarte des imaginea pruncului ce luminează dinăuntru, trupul său fosforescent emană lumina care surprinde chipul extasiat al mamei Sale.


O altă inovaţie se poate observa în arta franceză din secolul al XII-lea. Aici, ieslea este adesea înlocuită cu un altar. S-a explicat această inovaţie prin intenţia de a reprezenta în chip simbolic ideea că, încă de la naştere, după cum mărturiseşte şi Evanghelia după Ioan, Iisus era trimis să se jertfească pentru mântuirea oamenilor. (Informaţii preluate din Ziarul Lumina din data de 23 decembrie 2008 )

sâmbătă, decembrie 21, 2013

Turte de Craciun sau Scutecele lui Iisus


Este o datina pe care o pastrez si in ziua de azi cu sfintenie...Este vorba despre Turtele de Craciun sau "Scutecele lui Iisus" ... Se mananca si se dau de pomana in ajun... Ingrediente: pentru aluat:-faina alba ,apa,sare, iar pentru umplutura si sirop : esenta de lamaie ,zahar sau miere, nuca macinata 










Venirea preotului cu icoana 21 decembrie 2013



Venirea preotului cu icoana Nașterii Domnului împreună cu dascălii săi - Vestirea tuturor oamenilor că S-a născut Hristos, că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și vine să ne mântuiască.- Parintele Petru-Ciprian - Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Constanta
Venirea preotului în comunitate este un motiv de mare bucurie și emoție, oamenii gătindu-și casa cât mai frumos, pentru a-L întâmpina chiar pe Dumnezeu. Iată de unde și obiceiul ca de Crăciun să-ți primenești și casa nu numai sufletul.

Venirea preotului este o ocazie de a-i mai spune ce ai pe suflet, de a-i arăta viața ta așa cum este ea... chiar în intimitatea casei tale.

Preotul nu ne vestește doar Nașterea Domnului ci venirea lui Dumnezeu pe pământ, chemându-ne pe toți la mântuire: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Matei 11, 28)

Venirea preotului e un semn al iubirii lui Dumnezeu, Care iese în întâmpinarea fiilor Săi risipitori, oferindu-Le chiar viața Sa, doar doar să se mântuiască.
 

Parintele Petru Ciprian Pricop Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Constanta


De la stanga la dreapta Marian, Claudiu si Iliuta


Iliuta impreuna cu ...Mutulica
 Iliuta impreuna cu ...Mutulica






Pregatiri pentru Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos






Pictarea conurilor de brad pentru impodobirea casei, a bradului de Craciun si pentru diferite aranjamente